„Reprezentaţie penibilă” a României la Bruxelles


Opoziţia României faţă de acordarea statutului de candidat la UE Serbiei a fost considerată o „reprezentaţie peniblă”, demnă de naţionalismul secolului XIX, de o sursă diplomatică europeană, relatează The Economist, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

 
Traian Băsescu a deblocat în cele din urmă drumul Serbiei spre UE
 

Obţinerea statutului de candidat la UE de către Serbia a fost un proces lung. Belgradul s-a confruntat cu o avalanşă de schimbări tehnice şi legislative, obişnuite pentru toate ţările care aderă la UE. Dar cea mai mare problemă a fost cea politică.

În această săptămână a apărut însă un obstacol neaşteptat, afirmă The Economist. O întâlnire a miniştrilor de Externe din cadrul UE la Bruxelles trebuia să susţină demersul Serbiei şi să lase decizia finală şefilor de stat şi de guvern care se întâlneau câteva zile mai târziu. Dar România, în mod neaşteptat, a adus în discuţie statutul minorităţii vlahe din Serbia. Unii vlahi sunt bucuroşi să fie consideraţi români, alţii nu, comentează The Economist.

A fost „o reprezentaţie penibilă”, a declarat o sursă diplomatică. „Ar trebui să fii un naţionalist din secolul al XIX-lea ca să crezi astfel de mizerii”, a adăugat sursa citată.

Românii şi-au menţinut poziţia timp de câteva ore, după care au renunţat şi au semnat un acord separat cu sârbii. Comportamentul României a fost considerat atât de groaznic, a declarat o altă sursă, încât a contribuit la ralierea de partea Serbiei.

Publicaţia face şi o comparaţie între mesajul transmis lumii la alegerea unui nou Papă şi anunţul pe Twitter al lui Herman van Rompuy privind statutul de candidat acordat Serbiei.

Atunci când a fost ales un nou Papă, cardinalii s-au reunit în Capela Sixtină, au ars voturile şi au transmis lumii întregi, prin culoarea fumului, că au luat o decizie. Ceva similar, dar cu o tehnologie modernă, s-a întâmplat şi joi seara, când liderii celor 27 de state membre UE au acordat în cele din urmă Serbiei statutul de candidat. Informaţia a devenit oficială după ce preşedintele UE Herman Van Rompuy a transmis un mesaj în acest sens pe Twitter.
Informaţia s-a răspândit rapid. „A fost ca în ajunul Anului Nou, când primeşte o avalanşă de mesaje”, a declarat Miliţa Delevici, şeful Biroului de Integrare Europeană al Guvernului sârb.

Preda:Amendament pe românii din Serbia,respins cu ajutorul europarlamentarilor din PSD și PNL

Europarlamentarul PDL Cristian Preda scrie, pe blogul său, că europarlamentarii social-democrați și liberali din România au respins un amendament care cerea introducerea educației în limba română pentru românii din Valea Timocului.

 
Preda:Amendament pe românii din Serbia,respins cu ajutorul europarlamentarilor români din PSD și PNL
 

Comisia AFET a Parlamentului European a votat joi raportul referitor la Serbia alcătuit de Jelko Kacin.

„Din păcate, comisia a respins un amendament pe care l-am depus împreună cu colegii români din PPE (Elena Băsescu, Monica Macovei, Traian Ungureanu). El încuraja autoritățile sârbe să introducă educația în limba română în școlile din nord-estul Serbiei, să asigure accesul la mijloace de comunicare în limba română pentru românii/”vlahii” din nord-estul Serbiei, să introducă limba română în viața publică în orașele și satele în care aceștia reprezintă peste 15% din populație, precum și să acorde Bisericii Ortodoxe Române statutul de “biserică tradițională” și să extindă jurisdicția religioasă a acesteia pe întregul teritoriu al Serbiei”, notează Preda pe blogul său.
„Grupul PPE ne-a sprijinit, în schimb au votat împotriva amendamentului liberalii și socialiștii. Inclusiv cei din România”, mai scrie europarlamentarul PDL.

Acuzaţii dure la adresa României în chestiunea sârbă

Raportorul Parlamentului European pentru Serbia, Jelko Kacin, a declarat vineri că România s-a opus acordării statului de ţară candidată la UE Serbiei din cauza dosarului Schengen, relatează cotidianul sârb Bliţ.

 
Preşedintele sârb şi Băsescu au discutat despre poziţia României privind vlahii din Serbia
 

„Herman Van Rompuy poate să nege, dar România s-a opus candidaturii sârbe din cauza aderării la Schengen, pentru noi este clar”, a spus Kacin.

El a salutat decizia finală a Consiliului European, care a acordat totuşi statutul de candidată Serbiei. „Suntem fericiţi de decizia Consiliului. Acesta este un pas înainte atât pentru Serbia, cât şi pentru întreaga regiune”, a adăugat el.

Anterior, Bliţ a scris că România profită de situaţiei Serbiei pentru a-şi promova două interese – să îşi folosească puterea în UE şi să ceară o influenţă mai mare în rândul minorităţilor din Serbia.

Una dintre condiţiile fixate de România era legată de Biserica Ortodoxă Română din Serbia, care în prezent funcţionează pe teritoriul Banat din Serbia, în timp ce Bucureştiul vrea să fie fie la Timocka Krajina, unde locuiesc mulţi vlahi.

Celălalt subiect este legat de aderarea României la spaţiul Schengen.

Bliţ comentează că relaţiile dintre România şi Serbia s-au deteriora pe parcursul anilor, în pofida a ceea ce declară cele două ţări.

Președintele Traian Băsescu susține că mass-media și unii politicieni au exagerat problema protocolului pe minorități cu Serbia, document care era negociat de mai mult timp, dar „prietenii sârbi” au uitat să-l semneze, ocupați cu alte probleme.

 
Băsescu: Copleşiţi de alte probleme, prietenii sârbi au uitat să semneze protocolul pe minorități / FOTO: Grup RC
 

„Noi discutăm de mai muți ani problema minorității românești din Serbia și o discutăm absolut prietenește cu vecinii noștri sârbi. În ultima perioadă, având în vedere că românii din Valea Timocului nu sunt recunoscuți ca fiind minoritate ne-am aplecat mai mult asupra problemei din Valea Timocului. A fost redactat un protocol care în proporție 90% era negociat, discutat între partea română și partea sârbă înainte de micul eveniment care a avut loc”, a spus vineri Traian Băsescu, referindu-se la faptul că România a cerut marți, la Consiliul Afaceri Generali, garanții pentru minoritatea română din Serbia, pentru a da undă verde ca această țară să primească statutul de candidată la aderare.

„Din păcate, sunt convins că nu intenționat, ci absolut copleșiti de alte probleme legate de guvernare în Serbia și de problema Kosovo, prietenii sârbi au uitat să vină să finalizăm acordul legat de problema minorităților.Noi n-am făcut nimic altceva decât să le amintim. Sigur, fără a le întârzia nici măcar pentru o clipă dobândirea statutului de candidat, care oricum se producea în Consiliul de astăzi (n.r. – vineri). Le-am amintit, au avut bunăvoința să rezolvăm problema”, a explicat șeful statului.

Ambasadorii României şi Serbiei la UE au semnat joi, la Bruxelles, protocolul privind protecţia minorităţilor. Textul a fost văzut şi de preşedintele Traian Băsescu, înainte de debutul summit-ului. Documentul prevede, printre altele, dreptul la autoidentificare liberă, dreptul de a învăța în limba română, dreptul de a utiliza alfabet român, slujbă în limba maternă, dreptul de a avea acces la mass-media în limba maternă.

Comunitatea românească din Serbia numără în jur de 300.000-350.000 de persoane. Cei mai mulţi locuiesc în Valea Timocului, în estul Serbiei, şi Voivodina, în nordul ţării. Spre deosebire de românii din Voivodina, care au fost recunoscuţi oficial încă din timpul regimului comunist din fosta Iugoslavie, cei din Timoc nu s-au bucurat niciodată de drepturi specifice minorităţilor naţionale. În Voivodina, românii beneficiază de învăţământ public, emisiuni de televizune şi posturi de radio în limba română, iar în 2001 a fost înfiinţată şi o episcopie ortodoxă română, care a fost recunoscută de Ministerul Cultelor din Serbia în aprilie 2009 şi care are sub jurisdicţia sa doar parohiile româneşti din Voivodina. Numiţi „vlahi”, românii din Timoc au fost privaţi de învăţământ sau activităţi culturale şi religioase în limba maternă.

NOI MEREU TREBUIE SA FIM PENIBILI.CUM POTI CERE UNEI TARI SA STUDIEZI IUN ALTA LIMBA? UNDE E SUVERANITATEA  ACELEI TARI?FRATILOR BASESCU SI AI LUI MAIMUTOI AU INNEBUNIT.E INADMISIBIL SA CERI STUDIEREA IN LIMBA ROMINA IN SERBIA.ATUNCI POATE SA CEARA SI ALTE MINORITATI SI UNDE SE VA AJUNGE? LA FEL CA IN FOSTA IUGOSLAVIE.RASISMUL VA LUA AMPLOARE.

Anunțuri

One response to this post.

  1. Penibili? Da! Vezi instituţiile de învăţământ di România, în care se studiază în altă limba şi unde, dacă vorbeşti româneşte şi se reproşează că eşti „budoş olah”! Sau drepturile minorităţilor se aplică numai celor din România* Românii din Timok nu au drepturi? Dincolo de penibilitatea prestaţiei parlamentarilor şi diplomaţiei româneşti …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: