O minoră de 17 ani este condamnată la 32 de luni de închisoare pentru pornografie


Sara Maria este acuzată că a făcut poze în ipostaze indecente, unei alte minore, în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu un bărbat în vârstă de 65 de ani.
Un caz finalizat de Tribunalul Galaţi stârneste controverse, după ce o adolescentă de doar 17 ani a fost condamnată la 32 de luni de închisoare pentru că ar fi făcut publice mai multe poze cu o minoră în ipostaze pornografice.

Potrivit procurorilor DIICOT, citaţi de Adevărul, Sara Maria avea 16 ani când a cunoscut-o, prin intermediul messenger-ului, pe Claudia N., în vârstă de 15 ani. Îniţial, Sara Maria a adoptat o identitate falsă, una de băiat, sub numele de Bogdan. Ulterior, cele două minore s-au împrietenit, ajungând chiar să facă sex.

Maria, care întreţinea relaţii sexuale cu Nicolae Lovin, un bătrân de 62 de ani, i-a facut cunoştinţă şi prietenei sale cu acesta. Bătrânul a ademenit-o pe Claudia la el în apartament, pentru ca apoi, Maria să-i surprindă în ipostaze indecente.

Nicolae Lovin, bărbatul care le-a implicat pe fete în scandalul sexual, s-a sinucis după ce tatăl uneia dintre minore i-a facut plângere penală de santaj, susţin cei de la Adevărul.
Maria, care întreţinea relaţii sexuale cu Nicolae Lovin, un bătrân de 62 de ani, i-a facut cunoştinţă şi prietenei sale cu acesta/Foto:adevarul.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: